Mă trezesc cu mintea plină de rămăşiţele unui vis în care tu acaparai totul. Erai întins pe iarbă, cu privirea fixată asupra mea şi cu un zâmbet irezistibil pe buze. Soarele era în spatele tău, încercând să te eclipseze; razele îţi luminau faţa în cel mai angelic mod posibil şi eu eram mai fericită decât un smiley face. Starea euforică îmi ajungea până în vârful degetelor de la picioare şi mintea îmi era pusă pe pauză. Exista doar fericire, dragoste, lumină şi pace – nimic altceva nu putea prinde formă în lumea în care tu şi eu eram mai mult decât suficienţi.
Poate că acum câteva luni, m-aş fi trezit oftând după bucăţica de rai proaspăt visată. După omul care mă face să vibrez prin simpla lui existenţă. După dragostea de care am auzit numai în poveşti. Azi, nu mai e cazul…
Nu ştiu de ce îţi scriu pe blog în loc să-ţi scriu doar ţie. Poate pentru că vreau să se ştie că există felul ăsta de dragoste, dacă ai răbdare şi dacă îi acorzi o şansă. Pentru că am văzut prea mulţi oameni conformaţi, care s-au mulţumit cu mai puţin (obişnuiam să fiu unul din ei). Multe femei care oftează după un gram de afecţiune sau din contră, ajung să piardă controlul asupra propriilor vieţi pentru a deveni umbra celui iubit. Mulţi bărbaţi vrăjiţi de frumuseţe sau bărbaţi captivi într-o relaţie în care de trei zile-ncoace, ei gura nu-i mai tace.
Dragostea e atunci când te predai. Când devii vulnerabil și nu îți mai pasă, când iubești și nu aștepți nimic în schimb. Dragostea iese la suprafață atunci când ai cea mai mare nevoie de ea – te învăluie și te protejează.
Cu tine, totul e bine. Pentru mine, eşti acelaşi copil dulce pe care l-am cunoscut acum foarte mulţi ani. Nu-i nevoie să mă lupt, să sufăr, să mă întreb ce gândeşti sau să-mi fie frică. Nu-i nevoie de jocuri, de teatru, de orgoliu sau de machiaj.
Cu tine, pot fi cine sunt. Cu mine, poti fi cine ești.
